UN MEDIC de familie din Arad vrea să devină BRANCARDIER: Salariul e DUBLU!

UN MEDIC de familie din Arad vrea să devină BRANCARDIER: Salariul e DUBLU!
Publicat: 24/07/2018, 16:42

Adrian Dărăbanțiu este medic de familie de 31 de ani și arată că un brancardier poate câștiga de două ori mai mult decât el, în ciuda celor trei decenii de activitate și a anilor de studiu.

El compară meseria de brancardier cu cea de medic de familie și constată că mai avantajoasă din punct de vedere financiar, dar și din punctul de vedere al responsabilităților, ar fi cea de brancardier: „La ora actuală, condițiile financiare din medicina de familie au ajuns comparabile cu condițiile financiare ale unui bancardier. Iar munca, nu cred că se poate compara. Prefer să vin să ma angajez, să lucrez liniștit turele, să nu mai am problemele birocratice care îmi ocupă timpul în detrimentul consultării pacientului,” spune Dărăbanțiu.

Prin gestul de a-și depune dosarul de angajare pentru postul de brancardier, medicul arădean protestează împotriva diferențelor salariale uriașe din domeniul sanitar.

„Un brancardier poate primi în mână chiar peste 4.000 de lei, iar eu după 31 de ani de activitate, rămân în mână cu jumătate din această sumă,deși am un cabinet medical peste medie ca mărime, cu aproximativ 2.500 de pacienți. Am colegi care au 1.500 de pacienți, iar cabinetul lor încasează în jur de 10.000 lei lunar, deci medicul pleacă acasă cu mai puțin de 2.000 de lei pe lună, chiar 1.500 lei, după ce și-a plătit angajații, a achitat facturile și toate taxele”, explică Dărăbanțiu.

Medicul a discutat cu mai mulți colegi de breaslă și a descoperit că nu e singurul care a avut această idee.

„Să știți că amcolegimedici de familie care au vrut și ei să vină pentru a se angaja pe posturi de brancardieri sau chiarinfirmieri.Vă dați seama că și un infirmier din spital câștigă mai bine ca un medic de familie.Eu dacă voi deveni brancardier, știu că lucrez în ture, fără stres, fără birocrația în care sunt îngropate cabinetele medicilor de familie, fără să fiu trezit noaptea de pacienți,fără responsabilități, dar cu mult mai mulți bani în mână. Nu m-ar mirasă nu fiu acceptatla angajare, pentru că aș putea fi consideratsupracalificat„, a spus Dărăbanțiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
×